Bărbat atacat de urs în zona Barajului Vidraru, după ce a scos mâna pe geamul mașinii să-i facă o poză
Un bărbat de 50 de ani a fost atacat de un urs în zona Barajului Vidraru, după ce ar fi scos mâna pe geamul mașinii să-i facă o poză. Victima are răni pe mâini, dar a reușit să ajungă la echipajul SMURD care fusese alertat.
De Ana Maria Ghiarasim la 25.06.2021, 13:21Potrivit reprezentanților ISU Argeș, bărbatul a fost rănit la nivelul antebrațului. El a sunat la 112 și a anunțat că a fost atacat de urs, apoi s-a deplasat cu mașina personală spre ambulanța SMURD trimisă în misiune.
Bărbatul a fost preluat de către paramedicii SMURD și transportat la spital.
Medicii au constatat că bărbatul de aproximativ 50 de ani are leziuni la nivelul antebrațului.
În curs de actualizare.