De când a aflat că suferă de o boală incurabilă, un constănţean vrea să-şi omoare soţia
Caz halucinant la Constanţa, acolo unde o femeie susţine că soţul ei vrea s-o omoare. Coşmarul a început în urmă cu aproape doi ani de zile, atunci când bărbatul a aflat că suferă de o boală incurabilă.
De Redactia Observator la 23.01.2019, 10:34Caz halucinant la Constanţa, acolo unde o femeie susţine că soţul ei vrea s-o omoare. Coşmarul a început în urmă cu aproape doi ani de zile, atunci când bărbatul a aflat că suferă de o boală incurabilă.
Femeia spune că bărbatul ei vrea s-o omoare, iar motivul este unul incredibil.
În urmă cu aproape doi ani, omul a fost diagnosticat cu o boală incurabilă şi nu vrea ca soţia lui să trăiască mai mult decât el.
De atunci, o ţine numai în bătăi, spune femeia. Pumni în cap, aruncat cu obiecte și jigniri - sunt doar câteva dintre cele reclamate de către victimă.
O ameninţă că o "toacă ca pe pui"
Femeia spune că are afecțiuni cardiace și diabet şi că bărbatul o amenință frecvent că o ”toacă ca pe pui” pentru că el oricum va muri și nu vrea ca ea să trăiască mai mult.
Terorizată de soţ, a apelat la ajutorul instanței.
La finele săptămânii trecute, magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au eliberat un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni de zile, pârâtul fiind obligat să păstreze o distanță minimă de 20 de metri față de soția sa.
Totodată, scrie presa locală, bărbatului i s-a interzis acestuia orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu soţia lui și i-a fost limitat dreptul de folosință asupra unei părți a locuinței comune.
Cei doi sunt căsătoriţi din 1992, însă femeia a cerut divorţul.