Bărbat de 57 de ani, reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie. Poliţiştii l-au găsit în spatele casei iubitei sale
Un bărbat a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, după ce şi-a ameninţat partenera pe care nu mai avea voie să o contacteze din luna septembrie. Femeia i-a alertat pe poliţişti, iar aceştia au mers la locuinţa ei deoarece bărbatul îşi abandonase telefonul de monitorizare. El a fost găsit în spatele locuinţei femeii.
De Redactia Observator la 14.12.2024, 17:19Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că au reţinut, sâmbătă, un bărbat, în vârstă de 57 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.
”Ieri, 13 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 19 Poliţie au fost sesizaţi, de către o femeie în vârstă de 53 de ani, cu privire la faptul că, ar fi fost contactată telefonic, de mai multe ori, de concubinul său, împotriva căruia a fost emis anterior un ordin de protecţie dispus de către Judecătoria Sectorului 5 , din data de 10 septembrie 2024, prin care i-a fost interzis orice contact cu aceasta.
De asemenea, la aceeaşi dată, prin dispeceratul SIME, a fost generată o alertă de proximitate, prin aceea că bărbatul şi-ar fi abandonat telefonul de monitorizare pe o stradă din Sectorul 5 şi nu mai poate fi localizat”, au transmis poliţiştii, potrivit News.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 19 s-au deplasat de urgenţă la locuinţa femeii, pentru a se asigura că aceasta este în siguranţă.
În urma verificărilor, bărbatul a fost găsit la o distanţă de 28 de metri, în spatele locuinţei femeii.
El a fost reţinut pentru 24 de ore.