Bărbatul care a dat foc în Parlament ar fi avut un episod psihotic. Riscă 7 ani de închisoare
Individul care a dat foc în Parlament a fost prins într-o cameră de hotel din Bucureşti, după 10 ore de căutări în tot oraşul şi în alte 4 judeţe. Şi-a justificat gestul extrem ca un mesaj de revoltă faţă de clasa politică. Apropiaţii spun că a suferit recent un atac cerebral si cred că a avut acum un episod psihotic. Pentru ce a făcut, piromanul a ajuns în arest şi poate sta 7 ani după gratii.
De Bogdan Dinu la 18.09.2024, 20:46Flancat de poliţişti, cu zâmbetul pe buze şi parcă mândru de fapta sa. Aşa a apărut atacatorul de la Pralament în public după ce cu o zi înainte a declanşat panica printre politicieni şi oameni simpli. A reuşit să stea ascuns 10 ore după atac, timp în care poliţiştii au împânzit oraşul şi au făcut filtre la toate ieşirile din Capitală.
Indivdul a fost găsit într-o cameră de hotel din sectorul 3
"Persoana căutată, persoana suspectă, se află în custodia Poliţiei, în prezent se desfăşoară activităţi specifice pentru probarea infracţiunii săvârşite. Nu se află sub influenţa acestor băuturi alcoolice", spune Cms. şef Marius Savu, şeful poliţiei sectorului 5.
După aproape 4 ore de audieri, anchetatorii au stabilit că bărbatul a premediat totul: a pătruns în curtea Parlamentului nestingherit, pe lângă doi jandarmi care se ocupau cu securitatea la exterior. În rucsasul pe care îl avea în spate avea o sticlă de lapte în care turnase benzina, ca să nu pară suspect. Odată ajuns in interiorul celei mai mari clădiri din Europa a incendiat o tejghea din sala de aşteptare, iar apoi a pus foc şi în magazinul cu suveniruri. I-a avertizat înainte pe angajaţi şi pe vizitatori să iasă din clădire.
- Bărbatul care a dat foc în Parlamentul României a fost prins și reținut pentru 24 de ore. Cum și-a motivat gestul
- Piromanul de la Parlament, de negăsit. Ar fi un muncitor la o fabrică, despre care apropiații spun este liniștit
- ANIMAŢIE. Filmul incidentului în care un bărbat a dat foc în Parlament, cu o zi înainte de o întâlnire crucială
"Este atentat la Parlamentul României. A venit cineva şi a dat cu benzină pe Parlament, a dat pe o fată pe aici. A dat pe jos, a luat foc, iese fum dinăuntru", anunţase un martor.
În panica creată s-a făcut nevăzut. A fugit pe sub nasul jandarmilor şi angajaţilor de la Serviciului de Pază şi Protecţie. A ieşit din curtea Parlamentului, a traversat parcul Izvor şi a reuşit să se piardă pe Splaiul Independenţei. A mers aproape 3 kilometri pe jos până la Parcul Cişmigiu de unde a luat un troleu şi apoi un autobuz.
În cele din urmă, bărbatul a ajuns la hotelul de trei stele din zona Vitan. Ultimele șase zile le-a petrecut acolo, unde avea închiriată o cameră. A venit în țară la finalul lunii august, din Padova, Italia, unde a muncit în construcţii 20 de ani.
Individul de 56 de ani ar fi superit un atac vascular cerebral
A fost operat în Italia, iar de atunci ar fi intrat şi în depresie. A fost acasă la Vaslui in concediul de vară, iar rudele nu si ar fi imaginat că e capabil de un astfel de atac.
"Era normal, judeca normal, dar... De vreo lună şi ceva nu mai ştiu nimic", spune tatăl său.
"El trebuie să fie în Italia, că a fost în vacanţă în august. Nu are cum, nu poate, nu e tipul ăla de om. Nu îmi vine să cred aşa ceva!", spune un prieten al suspectului.
În ultima perioadă bărbatul distribuia în mediul online clipuri ironice şi jignitoare la adresa politicienilor şi părea un susţinător al partidelor de extremă dreapta. de altfel aşa si a si justificat gestul extrem
Atacul vine ca un semnal de alarmă în privinţa securităţii din Parlament. Individul a reuşit să si duca planul la bun sfârşut, în ciuda faptului că obiectivul este păzit de jandarmi, poliţişti, angajaţi SPP, dar şi de o firmă privată de pază. Breşa de securitate din zona turistică a Parlamentului ar mai fi fost sesizată de comercianţi.
"Peste mine a intrat un turist, în birou, în martie, într-o duminică, m-a agresat verbal. Am făcut sesizare şi din martie şi până acum nu s-a făcut nimic. Poate să dea cineva de bănuit aici, într-o sală în care toată lumea intră liberă ca în parc?", povesteşte un martor.
Bărbatul este acuzat de distrugere prin incendiere şi riscă între 2 şi 7 ani de închisoare. Individul va fi supus şi unei expertize psihiatrice.