Bătaie în centrul oraşului Carei. Trei tinere şi-au ''împărţit" pumni şi picioare
Bătaie cu pumni şi picioare în centrul oraşului Carei din judeţul Satu Mare. Protagonistele sunt două adolescente, care se păruiesc. De pe margine, o altă tânără pare că încearcă să le despartă pe cele două fete, însă tot cu violenţă.
De Cristina Dimulescu la 20.04.2022, 17:23Din imaginile suprinse de un trecător şi mai apoi postate pe reţelele sociale, se poate observa cum trei tinere se trag de păr, îşi dau pumni şi picioare şi îşi adresează cuvinte grele.
Totul s-a întâmplat în centrul municipiului Carei, în zona sensului giratoriu dintre Calea Mihai Viteazul, strada Platanilor și Piața Avram Iancu. Culmea, întregul eveniment se desfăşoară sub privirile mai multor trecători.
La bătaia pe care "şi-o împart" fetele asistă şi un băiat, dar nu este prea hotărât atunci când intervine să le despartă. Dimpotrivă, acesta este mai mult amuzat şi pare că ar vrea să intre în lupta fetelor.
Nu se ştie însă de la ce a pornit conflictul sau cum s-a încheiat şi nici dacă vreuna dintre fete a făcut plângere la poliţie.
sursa: Facebook/CareiNews