Bătaie între trei adolescenţi, în Ploieşti, din cauza unei fete. Unul dintre ei a fost reţinut
Trei adolescenţi au fost implicaţi, miercuri după-amiază, într-o bătaie pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti.
De Redactia Observator la 13.06.2024, 08:15"Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţi, la data de 12 iunie a.c, în jurul orei 14,30, despre faptul că un minor a fost agresat fizic pe bulevardul Independenţei. (...) Din primele verificări a reieşit faptul că între trei minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, ar fi existat un conflict verbal. Ulterior, conflictul a escaladat iar unul dintre minori l-ar fi agresat fizic pe un alt minor", informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că cei trei s-ar fi certat şi s-ar fi tăiat din cauza unei fete. În baza probatoriului administrat, faţă de un minor de 14 ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun.