O bătrână din Botoșani a fost omorâtă chiar de Ambulanță după ce a traversat la întâmplare
O femeie și-a pierdut viața astăzi, după ce a fost lovită chiar de o ambulanță în județul Botoșani, în timp ce traversa o stradă la întâmplare.
De Redactia Observator la 28.01.2018, 14:26O femeie și-a pierdut viața astăzi, după ce a fost lovită chiar de o ambulanță în județul Botoșani, în timp ce traversa o stradă la întâmplare.
Accidentul s-a petrecut în orașul Săveni și a avut loc fiindcă femeia de 72 de ani a traversat neregulamentar strada, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Nicoleta Federciuc.
Ambulanța respectivă se afla în misiune, transportând o femeie însărcinată la spital.
"Victima se angajase în traversarea stării prin loc nepermis şi fără să se asigure. Decesul persoanei a fost constatat la faţa locului", a afirmat Federciuc.