Bătrână de 72 de ani, găsită fără suflare de pompierii chemaţi să stingă un incendiu de vegetaţie, în Iaşi
O femeie în vârstă de 72 de ani a fost găsită decedată, joi, de pompierii chemaţi să stingă un incendiu izbucnit pe un teren cu vegetaţie uscată din comuna Miroslava, judeţul Iaşi.
De Redactia Observator la 21.07.2022, 16:21- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Georgică Onofreiasa, a declarat că la faţa locului au fost trimise cinci autospeciale de intervenţie şi stingere, două autocisterne, o autospecială pentru transport personal, o şenilată şi un echipaj de prim ajutor, relatează agerpres.ro.
"Sunt 31 de pompieri militari, cărora li s-au alăturat membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Focul nu a fost stins încă. În incendiu a fost descoperită o victimă, femeie în vârstă de aproximativ 72 de ani. Ea avea arsuri la nivelul mâinilor, corpului, capului şi picioarelor. Era căzută în focar", a declarat sursa citată.