Femeie din Argeş bătută zile în şir de iubitul întâlnit pe Facebook. Într-un final, şi-a făcut curaj să meargă la Poliţie
Povestea de dragoste a unei femei din Argeş s-a transformat în doar câteva luni în decepţia vieţii, după ce iubitul său, pe care ea l-a cunoscut pe Facebook, s-a transformat într-un monstru.
De Redactia Observator la 28.12.2018, 20:08Povestea de dragoste a unei femei din Argeş s-a transformat în doar câteva luni în decepţia vieţii, după ce iubitul său, pe care ea l-a cunoscut pe Facebook, s-a transformat într-un monstru.
El a fost reţinut de poliţişti, după ce a bătut-o pe femeie zile în şir, fără vreun motiv anume.
Bărbatul o bătea aproape zilnic
Astfel, poliţiştii biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, au reținut un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Poiana Lacului, acuzat de violenţă în familie, ameninţare şi hărţuire.
El este acuzat că a bătut-o în repetate rânduri pe concubina sa, de 43 de ani, originară din comuna Drăganu.
S-au cunoscut pe Facebook şi s-au mutat împreună
Cei doi s-ar fi cunoscut în urmă cu 6 luni prin intermediul unei rețele de socializare. Ulterior, femeia s-ar fi mutat în locuința bărbatului, împreună cu acesta, în Poiana Lacului.
Ultima dată femeia ar fi fost agresată fizic pe 17 decembrie 2018, a doua zi ea părăsindu-l pe individ. Chiar și așa, bărbatul nu s-ar fi potolit: ar fi amenințat-o și ar fi hărțuit-o, ceea ce a determinat-o pe argeșeancă să apeleze la Poliție.
Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.