Antena LIVE

Curs valutar

Morţi suspecte la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi. Doi bebeluşi au murit, iar alţi doi sunt în stare gravă după ce au fost infectaţi cu bacilul Klebsiella

Autorităţile ieşene au demarat o anchetă după ce patru nou-născuţi au fost infectaţi cu Klebsiella la Maternitatea din Iaşi. Doi dintre micuţi au murit.

De la 30.11.2017, 12:35

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi şi conducerea Maternităţii "Cuza Vodă" din oraş au declanşat anchete după ce doi bebeluşi născuţi prematur au murit în unitatea medicală,  iar alţi doi se află sub supraveghere medicală, după ce au fost infectaţi cu bacteria Klebsiella.

Cei doi bebeluşi care au decedat cântăreau la naştere 1.700 de grame, respectiv 1.100 de grame si se aflau în Centrul de Terapie Neonatală din cadrul Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi.

Alţi doi bebeluşi aflaţi în spital se află sub supraveghere medicală, suspectându-se că ar fi infectaţi cu aceeaşi bacterie.

Medicii de la Maternitatea "Cuza Vodă" au confirmat că moartea bebeluşilor ar fi cauzată de infecţia cu bacteria Klebsiella, dar au precizat că probele bacteriologice luate în interiorul spitalului de pe echipamente, dar şi de la cadrele medicale, nu au confirmat existenţa bacteriei, ceea ce ar însemna că infecţiile ar putea proveni din exteriorul unităţii medicale.

"Am declanşat o anchetă şi noi, în maternitate, dar şi cei de la DSP. Toate testele făcute şi la noi, şi la DSP, adică cele preliminare, au ieşit sterile. Infecţia cu Klebsiella poate fi adusă de oricine din exterior, ea nu a fost găsită pe suprafeţe şi pe echipamente. Acest germene este unul extrem de agresiv, prematurul nu are cu ce să se apere, pentru că el nu vine cu nicio zestre imunologică. Una este un copil născut la termen, care are capacitate de apărare, şi altceva este un prematur care nu se poate apăra“, a declarat, joi, directorul medical al Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi, Maria Stamatin.

Ea a adăugat că în spital toate echipamentele sunt sterilizate corespunzător şi că există protocoale de îngrijire clar stabilite, ssusţinând că este posibil ca bacteria să fi fost adusă în spital de către aparţinătorii copiiilor. 

La rândul său, managerul maternităţii ieşene, Robert Dâncă, a declarat că este "o situaţie nefericită", dar că medicii au făcut tot ce este posibil ca bebeluşii să rămână în viaţă.

Klebsiella este un bacil Gram-negativ, imobil, incapsulat, lactozo-pozitiv, ce se găseşte în flora normală a cavităţii bucale, tegument şi tract gastrointestinal.

„Infecţia cu Klebsiella poate fi adusă de oricine din exterior, ea nu a fost găsită pe suprafeţe şi pe echipamente. Iar acest germene este unul extrem de agresiv, prematurul nu are cu ce să se apere, pentru că el nu vine cu nicio zestre imunologică. În cazul prematurilor, noi facem tot felul de proceduri de diagnostic, de tratament, care clar sunt cu risc infecţios. Altceva e un copil născut la termen, care are capacitate de apărare, şi altceva e un prematur care nu se poate apăra. Chiar în consimţământul informat al părinţilor scrie clar că poate să prezinte inclusiv infecţie şi deces“, a explicat prentru presa locală prof. dr. Maria Stamatin.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iasi infectie
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024