Biserica a revendicat 60% din suprafaţa forestieră din Suceava, dar a pierdut procesul!
Biserica a pierdut procesul cu Romsilva, după 16 ani de judecată. Regia Naţională a pădurilor a câştigat cele aproape 170 de mii de hectare de pădure, din judeţul Suceava, pe care preoţii le revendicau.
De Redactia Observator la 28.02.2017, 19:59Biserica a pierdut procesul cu Romsilva, după 16 ani de judecată. Regia Naţională a pădurilor a câştigat cele aproape 170 de mii de hectare de pădure, din judeţul Suceava, pe care preoţii le revendicau.
Totuşi, procesele din ultiimii ani, au lăsat statul român cu doar jumătate din suprafaţa forestieră a ţării, iar în instanţe mai exista zeci de dosare de retrocedare.
În ultimii 16 ani, mitropolia moldovei şi Bucovinei s-a luptat pentru aproape 170 de mii de hectare de pădure.
Revendicarea a trecut prin mai multe instanţe, iar într-un final, judecătorii au dat dreptate statului român.
Pentru că şi miza a fost pe măsură. Suprafaţa revendicată de biserica reprezintă 60 la sută din pădurea din Suceava şi generează 40 la sută din profitul anual al Romsilva.
Anual, în Bucovina ajung peste 2 milioane de turişti. Cei mai mulţi sunt atraşi de mănăstirile din zonă. Biserica a ridicat adevărate complexuri pentru pelerini, extrem de profitabile.
E drept, pe suprafeţele împădurite, biserica nu a putut construi nimic, în ultimii ani, din cauza proceselor desfăşurate.
Dar războiale statului român pentru păduri sunt multe. România a pierdut de-a lungul anilor mai bine de jumătate din suprafaţa forestieră, în urma retrocedărilor.
Romsilva încă se judecă pestru zeci de mii de hectare. Anul trecut statul a reuşit să câştige, în instanţă, peste 21 de mii de hectare de pădure, în diferite zone ale ţării. Cea mai mare suprafaţă, a fost recuperată în judeţul Buzău.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au evitat până în acest moment să facă vreun comentariu.