Biserica din Aluniş, monument istoric, a luat foc din cauze încă necunoscute
Biserica din satul Aluniş, comuna buzoiană Colţi, monument istoric, a luat foc duminică la prânz din cauze deocamdată necunoscute. Biserica face parte din cadrul aşezărilor rupestre de la Colţi, vechi de aproape două milenii.
De Redactia Observator la 04.12.2016, 13:19Biserica din satul Aluniş, comuna buzoiană Colţi, monument istoric, a luat foc duminică la prânz din cauze deocamdată necunoscute. Biserica face parte din cadrul aşezărilor rupestre de la Colţi, vechi de aproape două milenii.
UPDATE: Incendiul a fost stins de pompierii sosiţi la faţa locului, bunurile din lăcaşul de cult au fost evacuate, iar edificiul din lemn a fost salvat.
"Cea mai mare parte a acestei bisericii se află într-o stâncă şi practic arde doar partea din exterior, partea din lemn. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Gărzii de intervenţie Mărunţişu, alte două autospeciale şi o autoscară de la Detaşamentul de pompieri Buzău", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.
Potrivit acestuia, intervenţia pompierilor este îngreunată din cauza drumului dificil şi a vântului care bate cu putere.