Antena LIVE

Curs valutar

Bogdan Olteanu, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare

Fostul lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare. Decizia magistraților de la Curtea de Apel București a fost dată joi, în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării.

De la 29.10.2020, 10:50
WhatsApp
Bogdan Olteanu, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare Hepta

”În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN împotriva Sentinţei penale nr.1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, în Dosarul nr.20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art.291 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând pedepsele complementare şi accesorii aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţa apelată. În temeiul art.424 alin.3 Cod de procedură penală rap. la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, se arată în decizia instanţei.

Fostul lider liberal va fi încarcerat după ce instanţa va comunica decizia Poliţiei, care urmează să o pună în executare.

Bogdan Olteanu, condamnat în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării

Bogdan Olteanu a fost condamnat în 24 decembrie 2019  la 7 ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat de DNA că a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul intervenţiilor la premierul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. El a atacat decizia cu apel.

El a fost trimis în judecată în 18 octombrie 2016, pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul intervenţiilor la premierul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns printr-un intermediar la Bogdan Olteanu, fiind daţi în biroul acestuia din PNL, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite.

Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

bogdan olteanu
Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul pe care românii îl cresc în număr mare și o țară africană îl...
Fanatik.ro
Publicat 11.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
România a fost cobaiul, următorul pas era în ţările baltice, nu și Polonia....
spotmedia.ro
Publicat 10.12.2024
Ninge sau nu de Crăciun în București? Meteorologii Accuweather au modificat...
Gandul
Publicat 11.12.2024
De ce s-a răzgândit Austria în cazul primirii României în Schengen. Motivele...
Adevărul
Publicat 11.12.2024
Rețeta Gabrielei Cristea de ruladă de bezea cu cremă de mascarpone și fructe...
A1
Publicat 11.12.2024
Horoscopul zilei de 12 decembrie 2024. Leii se gândesc la bani. Află ce se...
CaTine
Publicat 11.12.2024
Cristina Cioran este însărcinată din nou! Vedeta va deveni mamă pentru a doua...
spynews.ro
Publicat 11.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Episodul șocant în care a fost implicată Angela Similea. De ce s-a păruit cu...
Click.ro
Publicat 11.12.2024
Cum ar putea intra Bill Gates în faliment din cauza acțiunilor Tesla, potrivit...
Useit
Publicat 11.12.2024
Cristina Cioran, din nou mamă. Vedeta a dezvăluit cine este tatăl viitorului...
Redacţia.ro
Publicat 11.12.2024
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă...
libertatea.ro
Publicat 11.12.2024
Tina Knowles a dezvăluit că i-a fost spart contul, după ce acesta a...
ZU
Publicat 11.12.2024
Mâncare de mazăre fără carne. Rețeta simplă și gustoasă de post
Hello taste
Publicat 11.12.2024
Prima răceală a bebelușului: ce să faci și ce să nu faci
Deparinti
Publicat 11.12.2024
Luptătorul medaliat care s-a bătut în ring cu Mircea Badea, snopit...
ziare.com
Publicat 11.12.2024
Discursul emoționant al actorului Cem Davran pe scenă la Premiile Golden...
Happy
Publicat 11.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este Boala X și de ce a pus în alertă lumea medicală. Tot ce trebuie să...
Medicool
Publicat 11.12.2024