Brăileanul acuzat că a mâncat o gâscă protejată de lege dă vina pe "duşmanii din comună"
Un brăilean riscă să ajungă după gratii pentru că a poftit la o friptură de gâscă cu gât roşu. Pasărea prinsă este pe cale de dispariţie şi era unul din cele zece exemplare monitorizate de ornitologii români.
De Redactia Observator la 17.01.2020, 21:21Un brăilean riscă să ajungă după gratii pentru că a poftit la o friptură de gâscă cu gât roşu. Pasărea prinsă este pe cale de dispariţie şi era unul din cele zece exemplare monitorizate de ornitologii români. Cipul de urmărire găsit de autorităţi în curte, chiar lângă resturile găştii, l-a dat de gol pe bărbatul acuzat acum de braconaj.
Pasărea, extrem de rară, obişnuia să-şi petreacă iarna pe Insula mică a Brăilei. Era monitorizată zilnic printr-un emiţător montat de specialişti. Până ieri, când ornitologii au observat că gâsca cu gât roşu a dispărut.
Semnalul GPS i-a purtat până în curtea unui bărbat din satul Victoria, judeţul Brăila. Au găsit acolo pene şi resturi din pasărea protejată de lege la picioarele unui câine. Brăileanul susţine că el nu s-a atins de gâscă.
Ion Drăghici, suspect: Eu am doi câini acolo la care le dau drumul seara că am acolo nutreţ, nu mai am loc prin curte şi le dau drumul dimineaţa când să le dau de mâncare văd 3-4 gâşte acolo, la ei, altceva nu ştiu nimic. Eu n-am mâncat nimic. Avem ce mânca, dacă vă arăt am lada plină cu carne şi cu ce să împuşc eu?
Bărbatul mai are o explicaţie.
Ion Drăghici, suspect: Cred că eu am duşmani mulţi în comuna asta şi mi le-au adus mie aici să-mi facă rău. Eu, dacă luam ăla, aruncam aici emiţătorul? A mâncat câinele
Într-adevăr, lângă animal au fost găsite emiţătorul şi inelele ornitologice cu care pasărea pe cale de dispariţie era monitorizată. Specialiştii Gărzii de Mediu recunosc că autorităţile au o misiune grea.
Ciprian Furtună, comisar Garda De Mediu Brăila: Nu s-a putut proba că a fost o faptă de braconaj în zonă, însă după aspectul penajului sunt smulse întregi, adică un animal dacă ar fi prins gâsca probabil ieşea un mototol de pene. În zonă a fost ceaţă toată săptămâna, iar reprezentanţii SOR au admis că în aceste condiţii se poate rătăci, lovi de un stâlp de iluminat
Geanina Niculae, purtător de cuvânt IPJ Brăila: Terenul respectiv nu este împrejmuit cu gard, iar în prezent este folosit pentru depozitarea hranei de animale. Bărbatul nu deţine calitatea de vânător și nu este deținător legal de armă de vânătoare
Dacă va fi găsit vinovat de braconaj, bărbatul riscă între şase luni şi trei ani de închisoare, dar şi o amendă de până la 8.000 de lei. Ornitologii vorbesc despre o lună neagră pentru gâsca cu gât roşu, protejată în România.
Din decembrie şi până acum, specialiştii au pierdut urma a trei exemplare din cele 10 pe care le monitorizau cu transmiţătoare.
Ovidiu Bufnilă, responsabil comunicare Societatea Ornitologică Română: Zbura la o altitudine de 35 de metri, conform datelor de pe imiţător. Dintr-o dată a scăzut brusc la patru metri ceea ce înseamna că e posibil să fi fost rănită sau e posibil să se fi rătăcit în ceaţă, dar trecuse de sat. În mod normal, despăgubirea pentru o astfel de pasăre este de 2500 de euro. Atât costă, dacă ai împuşcat un exemplar
În lume, mai există doar 50 de mii de exemplare de gâscă cu gât roşu. Anul trecut, în România, au fost văzute doar 20 de astfel de păsări. Ele vin din Siberia pentru a ierna în ţara noastră.