12 ani de închisoare pentru brăileanul care şi-a ucis rivalul cu o lovitură de cuţit
Magistraţii de la Tribunalul Brăila l-au condamnat la 12 ani de închisoare pe Costel Militaru, brăileanul care şi-a ucis rivalul cu o lovitură de cuţit, însă inculpatul a contestat deja decizia la Curtea de Apel Galaţi.
De Cristi Ioniţă la 15.12.2019, 09:53Magistraţii de la Tribunalul Brăila l-au condamnat la 12 ani de închisoare pe Costel Militaru, brăileanul care şi-a ucis rivalul cu o lovitură de cuţit, însă inculpatul a contestat deja decizia la Curtea de Apel Galaţi.
Costel Militaru şi Mihai Stănică au fost vecini în cartierul Brăiliţa, însă între ei a izbucnit un conflict violent desfăşurat pe parcursul mai multor episoade.
Câte daune are de achitat brăileanul care şi-a ucis rivalul
Conform Obiectiv Vocea Brăilei, apogeul conflictului s-a produs în noiembrie anul trecut, când Stănică s-a luat de unul dintre verii lui Costel Militaru.
Iniţial, confruntarea dintre cei doi, din 25 noiembrie 2018, a fost întreruptă de un echipaj de poliţie ajuns la faţa locului.
Însă, în seara aceleiaşi zile, Costel Militaru a dat din nou ochii cu Mihai Stănică. A fost momentul în care Militaru i-a aplicat adversarului său o lovitură cu cuţitul în torace.
Stănică a încercat să se retragă şi să riposteze şi el cu un cuţit, dar nu a mai apucat, prăbuşindu-se fără suflare într-un spaţiu verde unde a şi decedat.
După crima comisă, Costel Militaru a încercat să se ascundă într-un bloc din apropiere, dar a fost dat în vileag de o femeie şi reţinut de poliţişti.
Judecat pentru omor, Costel Militaru a luat, la prima instanţă, 12 ani de închisoare. De asemenea, are de achitat către soţia lui Stănică 20.000 de lei ca despăgubiri civile şi 2.000 de euro ca daune materiale.
Costel Militaru a contestat decizia, urmând ca ultimul cuvânt să aparţină magistraţilor de la Curtea de Apel Galaţi.