Antena LIVE

Curs valutar

A murit Mircea Ionescu Quintus. Preşedintele de onoare al PNL avea 100 de ani

Mircea Ionescu Quintus a încetat din viaţă, vineri, la locuința sa din Ploiești. Preşedintele de onoare al PNL avea 100 de ani.

De la 14.10.2017, 23:54
WhatsApp
Galerie (3)
Mircea Ionescu Quintus a murit la vârsta de 100 de ani FOTO: Hepta

Mircea Ionescu Quintus a încetat din viaţă, vineri, la locuința sa din Ploiești. Preşedintele de onoare al PNL avea 100 de ani.

Ultimul eveniment public la care a participat Mircea Ionescu Quintus a fost ceremonia de la Palatul Cotroceni, care a avut loc în 17 martie. Seniorul liberal a fost decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul "Steaua României" în grad de ofiţer, fiind al treilea preşedinte care i-a oferit o distincţie, după Ion Iliescu şi Traian Băsescu. 

El a luat parte, tot în luna martie, şi la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL, unde liberalii au stabilit calendarul şi regulile alegerilor interne din partid. „Sunt membru al PNL de 80 de ani. Împreună cu tatăl meu am trăit 100 de ani în acest partid. Nimic nu mi-a putut clinti sau mişca în vreun fel adeziunea la el şi încrederea în el. Abia aştept momentul în care să felicit pe următorul preşedinte, pe noul preşedinte al PNL, să-l asigur de sprijinul meu şi să vă asigur pe toţi care luptăm pentru victoria PNL”, le-a spus seniorul liberal mai tinerilor săi colegi.

Născut în 1917, în plin Război Mondial, Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie a fost preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator.

Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, cu o zi înaintea împlinirii vârstei de o sută de ani.

- Știre in curs de actualizare -

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mircea ionescu quintus
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025