Bunicuță de 90 de ani, dispărută de 10 zile în Hunedoara, găsită moartă pe malul râului Cerna
O bătrânică în vârstă de 90 de ani, din minicipilul Hunedoara, dată dispărută de familie în 9 noiembrie, a fost găsită moartă pe malul râului Cerna, în zona Combinatului Siderurgic.
De Veronica Micu la 20.11.2020, 10:32- Vineri, 13 noiembrie, oamenii legii a primit indicii despre bătrână, că ar fi fost văzută în zona haldei de zgură.
- În urma verifcărilor, femeia nu a fost găsită.
O bătrânică în vârstă de 90 de ani, din minicipilul Hunedoara, dată dispărută de familie în 9 noiembrie, a fost găsită moartă pe malul râului Cerna, în zona Combinatului Siderurgic.
Bunicuța în vârstă de 90 de ani, din municipiul Hunedoara, dată dispărută de familie, în data de 9 noiembrie, a fost găsită decedată joi (19 noiembrie), în zona Combinatului Siderurgic.
Descoperirea macabră a fost făcută de un bărbat, care a sesizat autoritățile.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la morga Spitalului Deva, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei morții.
“Astăzi (ieri n.r.), în jurul orei 15:15, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că în timp ce se afla pe malul râului Cerna, în zona fostei gări Blooming, a găsit o femeie decedată. Patrula de siguranță publică și echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a identificat cadavrul ca aparținând unei femei in vârstă de 90 de ani, din Hunedoara, plecată voluntar de la domiciliu în data de 9 noiembrie 2020.
Din primele verificări, nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte penale (femeia nu prezenta urme vizibile de agresiune). Cadavrul a fost preluat de reprezentanții SJML Hunedoara și transportat la morga Spitalului Deva, în vedere efectuării necropsiei”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, potrivit servuspress.ro.
Bătrâna din Hunedoara a fost căutată timp de 10 zile, fără succes
Bătrâna a fost găsită fără suflare după ce oamenii legii au căutat-o timp de zece zile, fără succes. Femeia a dispărut în 9 noiembrie, în jurul orei 13.00, din zona Pieței Dunărea.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat sprijinul Poliției Române încă de la momentul dispariției.
Atunci, Poliția municipiului Hunedoara împreună cu Poliția Locală au demarat o amplă operațiune de căutare a femeii dispărute.
Vineri (13 noiembrie-n.red.), Poliția Locală a municipiului Hunedoara a primit indicii despre persoana dispărută, și anume că a fost văzută în urmă cu două zile în zona haldei de zgură.
Un echipaj al Poliției Locale s-a deplasat în zonă pentru a discuta cu persoanele care locuiesc acolo, dar femeia nu a fost găsită.