Cadavrul unui bărbat, găsit în albia râului Bistriţa în Piatra-Neamţ. La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii criminalişti
Cadavrul unui bărbat a fost găsit, luni, la confluenţa dintre pârâul Cuejdi şi râul Bistriţa, în zona Pieţei Centrale din municipiul Piatra-Neamţ.
De Redactia Observator la 18.07.2022, 16:54Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că paramedicii sosiţi la faţa locului au constatat că victima era decedată. "Pompierii au scos din apă un bărbat care nu prezenta semne vitale", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
La faţa locului s-au deplasat şi poliţiştii criminalişti care au început o anchetă.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că în albia râului Bistriţa a fost identificat corpul unei persoane. La acest moment se desfăşoară activităţi în vederea stabilirii identităţii acesteia", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, potrivit agerpres.ro.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.