Canicula face ravagii! 55 de persoane au leşinat în stradă
Temperaturile ridicate fac primele victime. În doar 8 ore, 55 de oameni au fost răpuşi de căldură şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
De Redactia Observator la 14.08.2014, 18:26Temperaturile ridicate fac primele victime. În doar 8 ore, 55 de oameni au fost răpuşi de căldură şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
"În numai opt ore, am înregistrat 771 de solicitări. Din totalul acestora, 400 au fost urgenţe medicale", a declarat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov . Aceasta a mai precizat că, din totalul urgenţelor, au fost 55 de persoane cu lipotimii sau căzute în stradă.
Managerul SABI recomandă cetăţenilor să asculte sfaturile specialiştilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00, să consume multe lichide, fructe şi legume şi să evite consumul de băuturi alcoolice sau cu conţinut ridicat de cofeină.
Meteorologii au prelungit codul galben de caniculă până vineri seară, în Bucureşti şi 12 judeţe din sudul şi sud-estul ţării.