Capitala a urcat 21 de locuri într-un top internaţional al celor mai bune oraşe de locuit
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a anunţat că Bucureştiul a urcat 21 de poziţii într-un raport anual realizat de către Economist Intelligence Unit privind cele "mai bune oraşe unde să locuieşti". Edilul general a adăugat că este încântat să citească "astfel de articole care promovează Bucureştiul şi care confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului".
De Redactia Observator la 23.06.2023, 17:35"Un raport anual al Economist Intelligence Unit care a evaluat 172 de metropole din întreaga lume menţionează Bucureştiul ca fiind, alături de Stuttgart, unul din oraşele care au urcat cel mai mult în ultimele 12 luni în topul «celor mai bune oraşe unde să locuieşti». Astfel, Capitala a urcat 21 de poziţii ajungând pe locul 99", a scris Nicuşor Dan, vineri pe Facebook.