Un pui de căprioară a fost salvat de militari, după ce a fost luat de viitură, la Covasna
Salvare emoţionantă în Covasna după ce un pui de căprioară a fost luat de viitură. Povestea are însă un final fericit, iar eroi au fost militarii Batalionului 22 Vânători de Munte Cireşoaia.
De Redactia Observator la 01.07.2018, 01:56Salvare emoţionantă în Covasna, după ce un pui de căprioară a fost luat de viitură. Povestea are însă un final fericit, iar eroi au fost militarii Batalionului 22 Vânători de Munte Cireşoaia.
Puiul a ajuns într-o apă adâncă de peste un metru şi jumătate, la marginea localităţii Lunca Mărcuşului. Era aproape epuizat în momentul în care a fost găsit de militari. A început totuşi să înoate disperat spre salvatori.
Oamenii au reuşit să îl scoată din apă şi l-au dus la unitate. Căprioara va fi preluată în scurt timp de cei de la Direcţia pentru Protecţia Animalelor.