Cât câştigă un doctor rezident în România. Paul s-a întors în ţară din Irlanda: "Medicii nu mai pleacă din cauza salariilor”
Paul Oargă, un medic rezident întors în ţară din Irlanda, şi-a făcut public fluturaşul de salariu şi a arătat cât a ajuns să câştige astăzi. Specialistul în Anestezie și Terapie Intensivă este în anul V la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
De Redactia Observator la 12.01.2025, 14:07- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Cum a fost la protestul AUR din București. Un bărbat a fost prins cu o avere în buzunare, 40.000 de euro
Paul a revenit acasă în luna mai s-a întors acasă în luna mai a lui 2024, după ce a muncit circa un an de zile într-o secție ATI a unui spital din Irlanda, unde câştiga dublu. În toamnă, medicul a dat și examenul de specialitate.
Cât câştigă un doctor rezident în România
Deşi a luat un concurs important şi în Irlanda, Paul spune că a decis să revină în ţară. „Vreau să profesez în România, să fiu medic specialist de ATI aici, la mine în țară. E foarte greu să fiu departe de români, oricât de multe probleme ar avea. În schimb, faptul că suntem parte din Uniunea Europeană pe mine m-a ajutat foarte mult. Am plecat foarte ușor în Irlanda, am putut să văd lucruri pe care poate nu le-aș fi văzut la noi în țară și pe care pot să le aduc aici, fie că este vorba de lucruri practice sau de mentalitate. Am văzut oamenii cum interacționează frumos între ei, am văzut un respect mai mare decât îl avem în spitalele din România”, spune tânărul.
În plus, Paul susţine că nu salariile sunt de vină pentru că medicii aleg să plece din ţară, ci mai degrabă mediul. „Motivul principal, deși greu de crezut de către opinia publică, nu este salarizarea, ci mai degrabă condițiile de muncă, managementul defectuos al spitalelor și faptul că simți că dezvoltarea ta personală se face în ciuda faptului nu datorită mediului de lucru”.
Medicul anestezist şi-a prezentat şi fluturaşul de salariu. După plata taxelor şi impozitelor, acesta rămâne cu 9.642 de lei, adică aproape 1.928 de euro, ceea ce înseamnă că pe oră ar câştiga 52,73 de lei pe oră, adică circa 10 euro pe oră. În această sumă nu sunt incluse şi gărzile.