Antena LIVE

Curs valutar

Cazul copilului care a murit în elicopterul SMURD după ce a fost plimbat între spitale REVOLTĂ România! MARE protest al mamelor în 17 oraşe

Spitalul Judeţean Suceava susţine că Mattias Felix Uraciuc a fost adus, luni, cu ambulanţa la ora 10:30, trimis de C.P.U. Rădăuţi cu diagnosticul: convulsii febrile, în stare de inconştienţă, iar în timpul transportului (Rădăuţi-Suceava) a primit sedative, antitermice, anticonvulsivante.

De la 21.10.2016, 19:31
WhatsApp

Spitalul Judeţean Suceava susţine că Mattias Felix Uraciuc a fost adus, luni, cu ambulanţa la ora 10:30, trimis de C.P.U. Rădăuţi cu diagnosticul: convulsii febrile, în stare de inconştienţă, iar în timpul transportului (Rădăuţi-Suceava) a primit sedative, antitermice, anticonvulsivante.

La primire pacientul avea temperatura 38,1 grade C, tahicardie 146 b/min şi a fost consultat de Gabor Liliana – medic primar pediatru care a constatat stare generală modificată, convulsii, se arată într-un comunicat.

A fost apoi preluat de Miron Ana – medic specialist neurologie pediatrică, care a menţionat că prezintă status epileptic, fiind suspicionată meningo-encefalita.

SJU Suceava menţionează că analizele recomandate şi efectuate au constatat absenţa sindromului inflamator, iar apoi a urmat consultul de boli infecţioase consemnat la orele 11:40 care constată sindrom febril, sindrom convulsivant, în observaţie meningo-encefalită acută şi se execută radiografie toracică, fiind internat în secţia Boli Infecţioase la 12:40 când prezenta stare generală gravă, comă ce răspunde la stimuli dureroşi, fiind sedat, se mai arată într-un comunicat.

Sursa citată mai arată că în secţia ATI, Tiron Cristina – medic primar ATI, a preluat copilul în stare foarte gravă.

"Starea s-a menţinut gravă, copilul a reacţionat uşor (a apărut refluxul de supt) în prezenţa pipei Guedel; pacientul a fost monitorizat ECG şi pulsoximetrie, dar în cursul nopţii 17/18.10.2016, a devenit complet areactiv impunându-se intubaţia traheală şi ventilaţia mecanică invazivă, nu a necesitat sedare", se arată într-un comunicat.

SJU Suceava mai arată că marţi , de la ora 11:38 la solicitarea mamei se fac demersuri de transfer, luându-se legătura cu Spitalul "Sf.Maria" Iaşi şi Spitalul "Sf.Parascheva" Iaşi şi copilul părăseşte secţia ATI la orele 16:00 pentru a fi transportat cu elicopterul dotat cu echipaj medical specializat (medic şi asistentă) către Spitalul de Copii "Sf.Maria".

Sursa citată subliniază că transportul a fost realizat numai după obţinerea acordului mamei căreia i s-au explicat riscurile.

SJU Suceava menţionează că, în conformitate cu corespondenţa purtată cu alte mame pe Facebook, sugarul avea probleme de sănătate din data de 08.10.2016 (febrilitate) când a cerut spijinul mămicilor de pe site şi nu ajutorul specializat al medicilor.

Totodată, în ceea ce priveşte acuzele mamei că în perioada în care şi-a însoţit copilul la spital nu a mâncat şi nu a făcut duş, spitalul respinge acuzaţiile.

Zeci de mămici au protestat la Bistriţa faţă de sistemul medical din solidaritate cu familia micuţul Mattias

Zeci de mămici au protestat şi în faţa Prefecturii din Bistriţa alături de copiii lor faţă de sistemul medical din România, faţă de modul în care sunt tratate în spitale, alăturându-se acţiunilor de protest care au loc în mai multe oraşe din ţară din solidaritate cu părinţii copilui din Suceava care a murit în elicopterul SMURD în timp ce era transferat la Iaşi.

"Am ieşit în stradă pentru a trage un semnal de alarmă că cadrele medicale trebuie să îşi facă datoria, nu să depindem de servicii medicale numai dacă avem sau nu plicul gros. Nu mai avem încredere în sistemul sanitar şi ne rugăm la Dumnezeu să nu ni se îmbolnăvească copiii, să nu ajungem în spital. Am fost nevoită aproape de fiecare dată să merg cu plicul când am fost la doctor pentru că altfel nu te bagă nimeni în seamă. La patru luni am ajuns în spital cu cel mic din cauza unei pneumonii, medicul la fost ok însă asistentele s-au purtat foarte urât cu noi. Erau mai importante ele decât medicul", a declarat Alexandra Chişu, una dintre mămicile care a participat la acţiunea de protest.

O altă mămică care a venit la protest alături de fiul ei cel mic spune că şi copilul ei a avut meningită însă şansa lui a fost că se afla în străinătate când s-a îmbolnăvit, iar intervenţia promptă a medicilor l-a salvat.

"Unul dintre fiii mei când avea şapte luni a avut meningită. Din fericire eram în Spania. În 20 de minute l-au consultat şase medici inclusiv directorul secţiei de pediatrie şi la încă 40 de minute îi era administrat tratamentul adecvat, în urma analizelor de sânge şi de lichid din măduva spinării. Norocul nostru a fost că nu ne aflăm în România la acel moment şi medicii mi-au spus că este nevoie şi de o minune de la Dumnezeu dar şi-au dat tot interesul ca să fie totul bine pentru copil, să nu rămână cu sechele. Şi e bine! Astăzi am venit aici pentru a protesta pentru Mattias şi pentru că mai am şi eu doi copii acasă şi nu vreau să ajung şi eu în situaţia părinţilor acestui copil", a spus o altă mămică care a participat la protest.

După moartea lui Mattias Felix Urcaciu, bebeluşul de 8 luni care a murit pe 18 octombrie, în timp ce era transferat de la Suceava cu un elicopter SMURD către Iaşi mămicile din întrega tară s-au mobilizat şi au organizat acţiuni de protest, vineri, fiind anunţate proteste în 17 oraşe.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment bebelus mort smurd revolta protest mamici
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024