Antena LIVE

Curs valutar

CCR a declarat neconstituţionale prevederi din Legea privind organizarea judecătorească

Curtea Constituţională (CCR) a declarat neconstituţionale prevederi din Legea privind organizarea judecătorească.

De la 23.01.2018, 16:26
WhatsApp
CCR a declarat neconstituţionale prevederi din Legea privind organizarea judecătorească

Curtea Constituţională (CCR) a declarat neconstituţionale prevederi din Legea privind organizarea judecătorească şi a amânat pentru 30 ianuarie dezbaterea celorlalte două legi ale justiţiei, respectiv Statutul magistraţilor şi organizarea CSM, amânate o săptămână.

„Dosarele care vizează statutul magistraţilor şi organizarea CSM le-am amânat pe 30 ianuarie, iar cel cu privire la organizarea judecătorească - am dat o decizie. Decizia constă în respingerea obiecţiilor de neconstituţionalistat extrinseci care vizau modul de constituire a comisiei parlamentare. Am admis pe patru puncte din textele care le-au ridicat autorii”, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Judecătorii Curţii Constituţionale au luat în discuţie, marţi, sesizările formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi de PNL, faţă de modificările aduse legilor justiţiei.

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CCR s-au aflat obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 3, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de 29 de senatori PNL, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, formulată de 56 de deputaţi liberali, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii,  formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, obiecţie formulată de 52 de deputaţi liberali.

Pe acelaşi subiect

În 29 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat Curtea Constituţională, considerând că opt articole din Constituţie sunt încălcate prin modificările adoptate de Parlament la legea privind organizarea instanţelor şi parchetelor şi legea privind organizarea şi funcţionarea CSM.

Prima sesizare făcută de ICCJ se referă la Statutul magistraţilor. Documentul este semnat de 89 de magistraţi care spun că modificările votate de Parlament încalcă 14 articole din Constituţie.

O altă sesizare se referă la înfiinţarea Parchetului special pentru investigarea judecătorilor şi procurorilor, ICCJ apreciind că se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, deoarece magistraţii ar deveni singura categorie profesională din România cu un parchet dedicat. O gravă încălcare a Constituţiei este considerată alegerea preşedintelui CSM doar prin votul judecătorilor aleşi în Consiliu, iar a vicepreşedintelui doar de către procurorii membri.

De asemenea, ICCJ consideră că verificarea, de către comisiile parlamentare de control al serviciilor secrete, a declaraţiilor date de magistraţii aleşi în CSM, conform cărora nu sunt ofiţeri acoperiţi sau colaboratori, încalcă separaţia puterilor în stat.

Procurorul general Augustin Lazăr s-a declarat convins că judecătorii Curţii Constituţionale vor da o decizie "istorică” asupra sesizărilor privind modificarea legilor Justiţiei.

"Ministerul Public în continuare este foarte atent, urmăreşte cu cea mai mare atenţie procedura de verificare a constituţionalităţii acestor legi. Am pus la dispoziţia instituţiilor competente toate suspiciunile de neconstituţionalitate pe care le-am avut şi avem convingerea că se va da o decizie de către Curtea Constituţională, una care va fi de referinţă, fără îndoială o decizie istorică cred că va fi, şi Curtea Constituţională cred că va da o soluţie înţeleaptă într-un caz care se află în atenţia opiniei publice româneşti”, a spus Augustin Lazăr, săptămâna trecută, la intrarea la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a spus, la prima şedinţă CSM din acest an, că are speranţa şi încrederea că CCR va judeca cu multă obiectivitate sesizările asupra modificărilor la legile justiţiei,  şeful statului spunând că aceste modificări au fost adoptate printr-o procedură neclară, ad-hoc, cu "pumnul în gura opoziţiei” şi sub presiunea timpului.

Luni, şi USR a anunţat că a depus la Curtea Constituţională o contestaţie pe cele trei legi ale justiţiei, liderul formaţiunii, Dan Barna, spunând că juriştii USR au descoperit şi alte motive de neconstituţionalitate faţă de cele sesizate deja de ICCJ şi PNL.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ccr
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024