Ce a făcut un fals instalator, într-o locuinţă din Sectorul 2. Tânărul a încercat să fugă, dar a căzut în plasa poliţiei
S-a dat drept instalator şi a reuşit să-l convingă pe un bărbat în vârstă de 95 de ani să-l primească în locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei. Dar odată ajuns în apartament, nu a mai stat pe gânduri. A găsit ce căuta şi a fugit, sperând să nu-l prindă nimeni. Câteva zile mai târziu, poliţiştii i-au dat de urmă şi l-au reținut pentru 24 de ore.
De Redactia Observator la 14.02.2023, 13:28Potrivit Poliției Capitalei, în 5 februarie 2023, Secția 7 Poliție a fost sesizată, prin apel la 112, de un bărbat în vârstă de 95 de ani cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, o persoană necunoscută i-ar fi fuart din locuință 4.750 de lei. În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate a fost identificat un bărbat, de 27 de ani, bănuit de comiterea faptei. Probatoriul administrat a relevat faptul că, sub pretextul că este instalator și că s-ar fi produs o inundație care a afectat apartamentul, bărbatul ar fi pătruns în locuința din Sectorul 2 și, profitând de neatenția victimei, ar fi furat de pe o masă un plic ce conținea 4.500 de lei, iar din buzunarul unei haine 250 de lei.
Tânărul hoţ a fost prins
Potrivit Mediafax, luni, 13 februarie, a fost pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului, acesta fiind depistat și dus la audieri. În urma efectuării controlului corporal, asupra bănuitului au fost găsiți 8.500 de euro și 2.500 de lei, sume a căror proveniență nu a putut fi justificată. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.