Ce este "Schema 1800", noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie continuă să curgă
O nouă schemă de fraudă online ne ameninţă cardurile, în aceste zile. Şi e important să aflaţi despre asta ca să ştiţi cum să vă feriţi. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
De Ana Grigore la 10.01.2025, 13:10- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Îi va permite sau nu CCR să candideze lui Călin Georgescu? Analist: "Nu se califică"
Au fost păgubite foarte multe persoane, însă nu avem un număr exact pentru că plângerile la poliţie continuă să curgă.
Schema 1800. Cum funcţionează frauda
În aceste mesaje, infractorii se dau drept cei cărora le sparg conturile şi vorbesc, aşadar în numele lor. Trimit mesaje prietenilor apropiaţi şi cer sume de importante de bani.
Nu vorbim despre o sumă mică, ci despre 1.800 de lei, iar unii oameni chiar cad în plasa lor. Trimit aceşti bani în conturile care li se dau şi ajung, astfel, victime.
Recomandările specialiştilor
Specialiştii recomandă ca în astfel de situaţii, primul şi cel mai important lucru este să sunăm persoana respectivă în momentul în care primim un astfel de mesaj şi să întrbăm dacă, într-adevăr, ea este cea care ne cere acei bani.
De altfel, ar trebui să ne pună pe gânduri şi contul în care ni se spune să trimitem banii, pentru că este pe un nume diferit faţă de persoana care ne-a trimis mesajul. Specialiştii spun că, odată ce trimitem aceşti bani în conturile respective este aproape imposibil să-i recuperăm.