Antena LIVE

Curs valutar

PROBLEME! Unitatea doi de la centrala nucleară de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic, joi după-amiază!

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat, joi seară, de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza ”unui tranzient în partea clasica a centralei”, anunţă conducerea Nuclearelectrica, precizând că reconectarea se va face în câteva ore.

De la 21.07.2017, 12:13
WhatsApp

Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat, joi seară, de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza ”unui tranzient în partea clasica a centralei”, anunţă conducerea Nuclearelectrica, precizând că reconectarea se va face în câteva ore.

Conducerea SN Nuclearelectrica SA arată, într-un comunicat de presă, că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional joi, la ora 17.40, din cauza ”unui tranzient în partea clasică a centralei”.

”În prezent, reactorul Unităţii 2 este la putere, iar specialiştii CNE Cernavodă efectuează analize tehnice privind natura tranzientului. Întrucât reactorul este la putere, reconectarea Unităţii 2 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Naţional se va realiza în câteva ore”, precizează Nuclearelectrica.

Sistemele centralei funcţionează conform proiectului şi realizarea analizelor tehnice nu implică niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător, precizează sursa citată.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cernavoda nuclear observator reactor stiriel antena 1
Întrebarea zilei
Ştiaţi că există intervale orare recomandate de poliţişti la întoarcerea din vacanţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și