CFR a anulat miercuri 148 de trenuri. Consultaţi informaţiile înainte de a pleca la drum
CFR Călători a decis, miercuri dimineața, la ora 6:00, anularea a 80 de trenuri din cauza condițiilor meteo nefavorabile, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a CFR Călători.
De Redactia Observator la 11.01.2017, 15:35Update 15:15: Un număr de 148 de trenuri au fost anulate miercuri, de CFR Călători, din cauza vremii nefavorabile traficului feroviar.
Update 11:20 CFR Călători creşte numărul trenurilor anulate la 99.
Update 10:05 CFR Călători a anunţat că se anulează 86 de curse pentru ziua de miercuri.
CFR Călători a decis, miercuri dimineața, la ora 6:00, anularea a 80 de trenuri din cauza condițiilor meteo nefavorabile, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a CFR Călători.
"Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România s-a luat decizia de a anula sub 10% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri", precizează compania.
Lista publicată de CFR Călători cu trenurile anulate pentru data de 11 ianuarie 2017, ora 6:00, arată un număr de 80 de trenuri, însă compania precizează că ea va fi actualizată periodic în funcție de evoluția condițiilor meteo și de situația din teren.
"Circulația este adaptată condițiilor nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a 4 regionale: București, Craiova, Galați și Constanța. Unele curse pot înregistra întârzieri la destinație, determinate de necesitatea atașării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de stații din jumătatea de sud a țării, de reducerea vitezei de circulație sau de intervenția cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje și echipaje feroviare. În cursul acestei zile legătura pe calea ferată între București și Constanța și retur este asigurată", au precizat reprezentanții CFR Călători.