CFR a reintrodus trenurile Intercity, după o pauză de 8 ani: ar trebui să circule cu viteze de 200 km/h
CFR Călători a reintrodus, după 8 ani de pauză, trenurile Intercity. Noile garnituri sunt mai mari decât trenurile Interregio, vagoanele sunt modernizate, există restaurant, wifi şi prize şi vor ajunge mai repede la destinaţie. Şi preţurile, însă, sunt cu 30% mai mari. Dar... asa cum e la noi... Prima zi şi primul incident. Trenul Intercity care a plecat în această dimineaţă de la Suceava a avut o întârziere de aproape două ore după ce s-a stricat locomotiva garniturii.
De Alin Stan la 11.12.2022, 20:25Trenul Intercity cu destinaţia Constanţa a plecat la ora pragramată din Gara de Nord. Doar câţiva călători merg pe litoral într o zi de iarnă. Detaliile, spun ei, fac diferenţa. "E mai aranjat, e mai curat, e dotat mai bine faţă de celelalte", spune un călător. "Condiţiile sunt foarte bune, nu este aglomerat. E mai curat, se vede", spune un altul. În total, 27 de perechi de trenuri Intercity vor ieşi pe şine.
Trenurile Intercity au fost introduse pentru prima dată în 1995 şi au circulat fără oprire până în 2014
Călătorii care aleg cu trenurile Intercity, pe lângă faptul că au internet gratuit, beneficiază şi de un minibar de unde pot cumpăra o cafea, un ceai sau un sendvis. CFR promite în curând şi o bibliotecă în aceste trenuri. Călătorii îşi pot alege o carte pe care să citească pe drum, dar, la sfârşit, ar trebui să o lase înapoi pe raft. Condiţiile au însă un preţ. Pentru un bilet Bucureşti-Constanţa, călătorii plătesc 82 de lei la clasa a doua şi 121 de lei la clasa întâi. La un tren Interregio, preţul la clasa a doua este de 72 de lei şi 106 de lei la clasa întâi. Garniturile Intercity ajung în schimb mai repede la destinaţie.
Trenurile ar trebui meargă cu viteze între 160 şi 200 de km/h. În multe locuri, din cauza şinelor vechi garniturile merg tot cu frana trasa. "Atunci unde şinele nu sunt pregătite. Şinele şi liniile electrificate nu depind de CFR Călători. Mai sunt încă zone unde liniile nu pot fi încă înlocuite. Ai pretenţia să mergi cu o viteză mare, tu vei, oferi ce se poate, dar dacă nu ai şina ce faci?", a declarat Ada Meseşan, purtător de cuvânt CFR.
Nici au ieşit bine pe şine, că deja Trenurie Intercity au întâmpinat probleme. Trenul care a plecat dimineaţa de la Suceava s-a stricat în localiatea Dolhasca. Călătorii au aştepatat 96 de minute o altă locomotivă, iar garnitura a avut o întârziere de 100 de minute. Trenurile Intercity au fost introduse pentru prima dată în 1995 şi au circulat fără oprire până în 2014, când au fost oprite din cauza infrastructurii. Unele trenuri Expres și InterCity rulau și 300 km fără oprire iar călătoria dintr-o parte în alta a țării dura 3 ore.