Cinci răniţi, după ce un microbuz a zburat de pe şosea într-un canal colector din Maramureş
Cinci persoane au fost rănite, după ce şoferul unui microbuz a pierdut controlul volanului, iar acesta a zburat de pe şosea într-un canal colector din Maramureş.
De Redactia Observator la 08.07.2021, 09:31- Accidentul s-a produs pe raza localităţii Gârdani.
Incidentul s-a produs joi dimineaţa pe Drumul Judeţean DJ 108D, respectiv pe raza localităţii Gârdani. Primele informaţii de la faţa locului arată că microbuzul a căzut de pe o bandă a unui drum pe care se construieşte un pod.
Autorităţile locale au intervenit la faţa locului cu un echipaj cu modul de descarcerare de la Garda de Intervenţie nr. 2 Fărcaşa, două ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe de la Serviciul Judeţean.
S-a stabilit că victimele au între 18 şi 36 de ani şi au suferit diferite traumatisme, astfel că toate au fost transportate la Spitalul Judeţean Baia Mare.
Material realizat cu ajutorul informaţiilor obţinute de Simona Vasiac, corespondent Observator.