Antena LIVE

Curs valutar

Cinci trenuri staţionează în gările de lângă Bucureşti şi Craiova, din cauza incendiilor de vegetaţie. Alte curse ar putea fi afectate

Traficul feroviar este oprit, miercuri seară, pe două sectoare din Regionalele Bucureşti şi Craiova, din cauza unor incendii de vegetaţie. Cinci trenuri staţionează în gări din aceste zone, dar şi altele vor fi oprite până la finalizarea intervenţiilor pompierilor.

De la 17.07.2024, 19:28
WhatsApp
Shutterstock

UPDATE: Potrivit Oanei Brânzan, a fost redeschis traficul feroviar şi între staţiile Pojogeni - Lunca Budieni, pe ambele fire, cele 3 trenuri oprite temporar - R 2084, R 2085 şi IR 1836 - au fost reînscrise în circulaţie, acestea urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri.

"Pompierii au avizat redeschiderea circulaţiei pe raza SRCF Bucureşti, între staţiile Chiajna şi Grădinari, pe ambele fire, între Grădinari si Vadu Lat, doar pe firul I, urmează şi pe firul II, iar de la Vadu Lat la Videle, pe ambele sensuri. Trenurile R 9005 şi IR 1835, care au staţionat temporar în Vadu Lat, au fost reînscrise în circulaţie, acestea urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 35 şi 64 de minute”, a anunţat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Ea a menţionat că, pe intervalul Pojogeni - Lunca Budieni, pompierii intervin în continuare pentru stingerea incendiului din zona staţiei Copăcioasa.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat, miercuri seară, că traficul feroviar este oprit temporar, din cauza incendiilor la vegetaţie, pe raza SRCF Bucureşti, între staţiile Chiajna - Grădinari - Videle, şi pe raza SRCF Craiova între staţiile Pojogeni - Lunca Budieni.

Pe acelaşi subiect

Care sunt trenurile oprite în gări

”Pompierii militari au solicitat personalului feroviar scoaterea de sub tensiune a liniei de contact şi au interzis circulaţia trenurilor, din ambele sensuri, pe cele două intervale, măsuri necesare şi de siguranţă pentru accesul şi intervenţia cu autoutilitarele de stingere. Precizăm faptul că, la această oră, trenurile R 9005 şi IR 1835 staţionează în Vadu Lat, iar trenurile R 2085, R 2084 şi IR 1836 sunt oprite în Pojogeni, Copăcioasa (la intrare) şi Lunca Budieni. Precizăm faptul că toate trenurile, atât cele deja în staţionare, dar şi cele care sunt în trafic, dar se apropie de zonele afectate de incendii, vor fi oprite din circulaţie în intervalul orar necesar desfăşurării intervenţiilor desfăşurate de pompierii militari”, a transmis purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Potrivit sursei citate, personalul feroviar al regionalelor Bucureşti şi Craiova va face toate eforturile necesare pentru reînscrierea operativă a trenurilor în circulaţie, însă această măsură se poate aplica doar după finalizarea intervenţiilor pompierilor militari de lichidare a tuturor focarelor, intervenţii care au drept scop menţinerea siguranţei pe calea ferată.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

incendiu tren canicula bucuresti craiova
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024