Încăierare sângeroasă între două familii de rromi din Buzău! Mai multe persoane au fost spitalizate
Mai mulți romi au atacat marți seară o familie rivală pe aleea Grădinilor din Buzău, unde trăiește o importantă comunitate de romi, trei persoane fiind rănite în conflict, informează Agerpres
De Redactia Observator la 06.09.2017, 14:28Mai mulți romi au atacat marți seară o familie rivală pe aleea Grădinilor din Buzău, unde trăiește o importantă comunitate de romi, trei persoane fiind rănite în conflict, informează Agerpres
Potrivit IPJ Buzău, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții anterioare, patru persoane au agresat membrii unei alte familii.
'În urma evenimentului, trei persoane au fost rănite, două au primit îngrijiri la fața locului și o minoră de 13 ani a fost condusă la spital', a precizat sursa citată.
Șase persoane au fost identificate și conduse la audieri la sediul Poliției, a declarat pentru AGERPRES agentul-șef Mihai Drăghiciu, de la Biroul de presă al IPJ Buzău.