Peste un kilogram de cocaină ascunsă într-o imprimantă trimisă din Spania, în Olt
Peste un kilogram de cocaină a fost descoperită după un flagrant în Olt. Drogurile au fost ascunse într-o imprimantă, trimisă din Spania prin colet.
De Redactia Observator la 01.02.2019, 17:23Peste un kilogram de cocaină a fost descoperită după un flagrant în Olt. Drogurile au fost ascunse într-o imprimantă, trimisă din Spania prin colet.
Două persoane care au ridicat o imprimantă, expediată prin colet din Spania, în care era ascunsă o cantitate de 1,5 kilograme de cocaină, au fost prinse în flagrant de către poliţişti şi procurorii DIICOT.
”La data de 31.01.2019, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Olt împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt au realizat o acţiune de prindere în flagrant delict, pe raza municipiului Slatina, în urma căreia au depistat două persoane, în vârstă de 17 şi respectiv 42 de ani, în timp ce ridicau un colet expediat din Spania care conţinea o imprimantă înfăşurată în folie de protecţie”, a transmis, vineri DIICOT.
În interiorul imprimantei, au fost descoperite două pungi a câte 6 pachete, sub forma unor tablete, învelite în folie din material plastic, ce cântăreau aproximativ 1.520 grame de cocaină, potrivit anchetatorilor.
Procurorii din Olt au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unuia dintre suspecţi care va fi prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc.