Comisia Europeană, avertisment privind modificările la Codul Penal: 'Nu vom ezita să luăm măsuri'
Comisia Europeană (CE) a anunţat că nu va ezita să ia măsurile care se impun pentru a se asigura că modificările aduse Codului penal respectă legile Uniunii Europene (UE) în domeniul justiţiei.
De Redactia Observator la 04.07.2018, 19:17Comisia Europeană (CE) a anunţat că nu va ezita să ia măsurile care se impun pentru a se asigura că modificările aduse Codului penal respectă legile Uniunii Europene (UE) în domeniul justiţiei.
Proiectul de modificare a Codului penal, care include mai multe măsuri controversate, a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
CE a anunţat că urmăreşte cu o îngrijorare tot mai mare adoptarea acestor măsuri.
”Vom examina textele legislative finale din punct de vedere al compatibilităţii cu legile UE din domeniul justiţiei, al cooperării cu poliţia şi al standardelor internaţionale. În calitate de gardian al tratatelor, nu vom ezita să luăm măsurile necesare pentru a asigura acestă compatibilitate”, a anunţat CE.
CE a subliniat importanţa pe care o are lupta împotriva corupţiei şi menţinerea unei justiţii independente, aceste tematici fiind la baza raportului MCV.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că adoptarea modificărilor la Codul Penal este un eveniment ”revoltător” şi a anunţat că va contesta la CCR Codul penal şi Codul de procedură penală. Preşedintele a mai spus că ce se întâmplă în aceste zile este dictatura majorităţii şi e profund dăunătoare democraţiei.
De cealaltă parte, liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că nu este surprins dacă preşedintele Klaus Iohannis atacă la Curtea Constituţională modificarea Codurilor penale, dat fiind că a folosit “în mod abuziv" toate instrumentale şi atribuţiile pe care le are în Constituţie pentru a bloca şi alte legi.
Sursa: News.ro