Concert Robbie Williams. Cântărețul britanic a refuzat ajutorul polițiștilor și jandarmilor români
Peste 60 de mii de oameni aşteaptă ca Robbie Williams să urce pe scenă, la Bucureşti. Megastarul a ajuns deja în Piaţa Constituţiei, pentru cel mai aşteptat concert din România. Ne-a promis un spectacol de neuitat
De Redactia Observator la 17.07.2015, 19:19Peste 60 de mii de oameni aşteaptă ca Robbie Williams să urce pe scenă, la Bucureşti. Megastarul a ajuns deja în Piaţa Constituţiei, pentru cel mai aşteptat concert din România. Ne-a promis un spectacol de neuitat
Şi a păstrat suspansul până în ultima clipă. S-a ascuns toată ziua, în camera de hotel, în maşina de lux şi în spatele umbrelelor negre. Robbie e artistul care şterge graniţe şi uneşte generaţii. Fani de toate vârstele au venit de la mii de kilometri să-şi vadă idolul. Ca să fie şi mai aproape de artist, mulţi s-au cazat chiar în hotelul în care Robbie a închiriat un etaj întreg, pentru el şi stafful lui.
Starul și-a făcut apariţia doar câteva minute, la etaj. Şi-a petrecut dimineaţa în hotel, alături de căţelul Spencer, căruia i-a închiriat o cameră separată. Şi n-a participat la repetiţiile din Piaţa Constituţiei. Acolo unde Delia şi Lemar au ajuns de dimineaţă.
Puţin după ora 5, spre Piaţa Constituţiei a plecat şi starul serii. La fel de discret. La ieşirea din hotel, Robbie s-a ascuns în spatele umbrelelor negre.
Sunt măsuri drastice de securitate, cerute chiar de artist. Pentru concertul de la Bucureşti, şi-a adus cu el 600 de agenţi de securitate. A refuzat ajutorul poliţiştilor şi jandarmilor români. Doar stafful lui l-a escortat la fiecare pas. În jurul orei 6 Robbie a ajuns în Piaţa Constituţiei.
În primele 90 de minute de la punerea în vânzare, peste 20.000 de români şi-au cumpărat bilete la concertul lui Robbie. E un record pentru ţara noastră. Iar astăzi, pe ultima sută, bilete se mai găseau doar online, la supra-preţ. Chiar şi pentru ele s-au găsit cumpărători.