Conferința rețelei internaționale „Opera Europa” are loc în premieră în Europa de Sud-Est, la Opera Națională București 18-21 noiembrie 2015
Opera Naţională Bucureşti găzduiește, în perioada 18-21 noiembrie 2015, conferința de toamnă a rețelei internaționale „Opera Europa”, eveniment care îi reunește la București pe cei mai importanți directori ai teatrelor lirice și ai festivalurilor de gen din Europa, tema principală a întâlnirii constituind-o dezvoltarea profesională.
De Redactia Observator la 19.11.2015, 14:28Opera Naţională Bucureşti găzduiește, în perioada 18-21 noiembrie 2015, conferința de toamnă a rețelei internaționale „Opera Europa”, eveniment care îi reunește la București pe cei mai importanți directori ai teatrelor lirice și ai festivalurilor de gen din Europa, tema principală a întâlnirii constituind-o dezvoltarea profesională.
Aceasta este întâia dată în care „Opera Europa” organizează o astfel de conferință în Sud-Estul Europei, discuțiile pentru desfășurarea acestui eveniment fiind demarate încă din luna mai a anului trecut, la inițiativa Operei Naționale București.
Printre personalitățile care iau cuvântul în timpul sesiunilor conferinței se numără: Nicholas Payne, directorul Opera Europa; Bernard Foccroulle, Director General al Festivalului d'Aix-en-Provence; Kasper Holten, Director la Royal Opera House Covent Garden; Ioan Holender, fost Director Artistic al Festivalului „George Enescu” și fost director al Wiener Staatsoper; Marc Scorca, președinte/CEO al Opera America; Christoph Meyer, Director General al Deutsche Oper am Rhein; Cressida Pollock, Director Executiv al English National Opera; Eva Kleinitz, Președinte Opera Europa și Director al Operei din Stuttgart; Susanne Moser, Director General al Komische Oper Berlin; Birgit Meyer, Director al Oper Köln; Alex Reedijk, Director General al Scottish Opera din Glasgow ș.a. Printre cei 247 participanți din 36 de țări se mai află: Ignacio García-Belenguer, Director General al Teatro Real Madrid; David Devan, Director General și Artistic al Opera Philadelphia; Peter de Caluwe, Director General al Teatrului La Monnaie De Munt din Bruxelles; Serge Dorny, Director General al Opéra National de Lyon; Stefano Pace, Director al Teatro Lirico Giuseppe Verdi; Els van der Plas, Director General al Nationale Opera & Ballet Amsterdam etc.
În afara sesiunilor de zi ale conferinței, rezervate participanților înscriși la eveniment, precum și a audițiilor cu tinere talente din țară, programul manifestărilor care se vor desfășura cu această ocazie include și evenimente artistice prezentate de Opera Națională București: premiera spectacolului „Oedipe” de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco (20 noiembrie, ora 18:30), spectacolul-eveniment „Falstaff” de Giuseppe Verdi (18 noiembrie, ora 19:00), în regia lui Graham Vick, precum și Gala Laureaților Concursului Internațional de Canto „Le Grand Prix de l'Opéra” (21 noiembrie, ora 19:00).
Programul complet al conferinței este disponibil pe http://www.operanb.ro/stiri
„Opera Europa” este cea mai importantă rețea dedicată instituțiilor și grupurilor profesioniste de operă, precum și festivalurilor de profil din Europa și are misiunea de a promova și dezvolta genul operei în toate formele sale. Scopul organizației este de a consolida instituțiile de operă din întreaga Europă prin încurajarea și facilitarea sprijinului reciproc și acțiunii colective, constituind o platformă de întâlnire și schimb de opinii și bune practici. Organizația include în prezent 160 de membri din 40 de țări, sediul său principal fiind în Bruxelles.
În afara sistemelor sale de colaborare și informare online (baze de date actualizate în permanență, forum-uri specializate etc.), o componentă de bază a asigurării interacțiunii între membri este reprezentată de conferințele internaționale organizate de minimum două ori pe an, alternativ în orașele de proveniență ale diferiților membri.
Programul acestor conferințe se concentrează pe teme și evoluții de interes practic curent, cum ar fi maximizarea veniturilor, dezvoltarea publicului, tehnologii și noile media, resurse umane, strângere de fonduri și relații publice/ marketing, strategii și tactici. De asemenea, aceste evenimente reprezintă un excelent prilej pentru dezvoltarea de contacte în vederea realizării de coproducții la nivel european, adunând într-un singur loc cei mai reputați profesioniști ai domeniului.