Consilier PNL, mort la şedinţa de consiliu, în Băniţa, Hunedoara. Vasile Ungur ar fi făcut infarct când a fost propus viceprimar
Consilierul PNL Vasile Ungur a murit luni, în timpul şedinţei de consiliu, la momentul când era propus viceprimarul, transmite MondoTV.
De Redactia Observator la 28.10.2024, 19:45Potrivit primarului comunei Băniţa, Petru Marc, omul, ales pe listele PNL, s-ar fi supărat la momentul în care a fost propus pentru postul de viceprimar.
"Propunerea a venit de la un consilier PSD, iar decanul nostru de vârstă, care avea 64 de ani a făcut infarct. Am chemat salvarea, dar nu s-a mai putut face nimic", spune Petru Marc, primarul comunei Băniţa, potrivit news.ro.
”Cu multă tristeţe anunţăm trecerea la cele veşnice a consilierului local PNL din comuna Băniţa UNGUR VASILE (64 de ani), vicepreşedinte al Organizaţiei PNL Băniţa. Ne exprimăm regretul profund faţă de această pierdere prematură şi transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis într-un mesaj pe Facebook filiala PNL Hunedoara.