Controale la mafia gunoaielor din Dâmboviţa. 30 de tone de deşeuri au fost confiscate
Comisarii Garzii Natioanale de Mediu au făcut controale în com.Conțesti, sat Bălteni jud. Dâmbovița, ce vizează societăți comerciale cu obiect de activitate colectarea și comercializarea materialelor reciclabile feroase si neferoase ale si alte activități cu impact deosebit asupra mediului, respectiv incendierea deșeurilor.
De Bianca Iacob la 27.09.2024, 11:42"La activități au participat 126 polițiști, 10 echipe din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, 14 echipe din cadrul Distributie Electrică România S.A., 10 lucrători SAS Dâmbovița, 53 jandarmi din cadrul IJJ Dâmbovița 75 jandarmi de la Brigada Speciala de Interventie a Jandarmeriei.
În timpul acţiunii au fost aplicate un număr de 8 sancţiuni în cuantum de 310.000 lei şi au fost confiscate aproximativ 30 de tone deşeuri feroase şi neferoase, cu valoare materială.
Este a doua descindere a Gărzii Naționale de Mediu in aceeași săptămână, la operatori care colecteaza, dețin si valorifică ilegal deșeuri. Controlul face parte din zecile de astfel de acțiuni întreprinse de Garda de Mediu, împreună cu reprezentanții Ministerului de Interne.
Lupta cu fenomenul continuă in ritm susținut și vom folosi toate pârghiile sisponibile legal pentru a descuraja aceste practici și a face poluatorii să plătească.", au transmis autorităţile.