Şofer începător cu ochii în lacrimi, după ce a aflat că părinţii i-au făcut cadou o maşină furată
Dezamagire groaznică pentru un tânăr şofer de doar 19 ani, care primise o maşină cadou de la părinţi. Poliţiştii de frontieră de la Albita l-au oprit când venea acasă şi i-au confiscat maşina.
De Redactia Observator la 28.07.2018, 12:02Dezamagire groaznică pentru un tânăr şofer de doar 19 ani. Poliţiştii de frontieră de la Albita l-au oprit când venea acasă şi i-au confiscat maşina.
Cu stupoare, a aflat că maşina pe care i-o făcuseră cadou părinţii era furată. Băiatul conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, în valoare de 45.000 lei, căutat de autoritătile din Franţa.
Poliţiştii detaliază că, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita s-a prezentat pentru efectuarea formalitătilor de control necesare trecerii frontierei, cetăteanul Denis B., în vârstă de 19 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat.
La controlul de frontieră, politistii au constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare”, semnalare introdusă de Franta la data de 01.07.2018.
Cu privire la aspectele constatate, Denis B. a declarat că autoturismul în cauză i-a fost dăruit de către părintii lui, iar acestia achizitionaseră masina din Chisinău, în 2016.
Totodată, tânărul a mai mentionat că nu are cunostintă despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu. Politistii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârsirea infractiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 45.000 lei, a fost retinut în vederea continuării cercetărilor.