Copil de 10, descoperit la volanul unei maşini. Poliţiştii au oprit vehiculul în trafic pentru un control de rutină
Un copil de 10 ani a fost găsit, marți după-amiaza, la volanul unei mașini, după ce polițiștii din Dâmbovița au oprit în trafic, pentru control, un autoturism, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 28.02.2023, 18:12Potrivit IPJ Dâmbovița, polițiștii din Găești au oprit un autoturism pentru control, pe raza localității Voia. La volanul mașinii, polițiștii au identificat un minor de 10 ani din localitate, iar ca pasager în autovehicul a fost identificat un alt minor de 11 ani.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.