Copil de 11 ani, mort după ce a fost spulberat de un camion pe o șosea din Brașov
Accident cumplit în Brașov. Un copilaș de 11 ani a fost spulberat pe șosea de un camion condus de un șofer de 55 de ani. Copilul nu a avut nicio șansă și a murit din cauza rănilor grave.
De Redactia Observator la 10.09.2024, 14:34Accidentul a avut loc pe strada Libertății din comuna Cristian, județul Brașov. Un autocamion, condus de un bărbat în vârstă 55 de ani, care circula dinspre localitatea Vulcan către Cristian, a surprins și accidentat un pieton, în condiții ce urmează a fi lămurite în cadrul cercetărilor.
Copil de 11 ani, ucis de camion
Din nefericire, în urma leziunilor suferite în urma accidentului, pentru pietonul în vârstă de 11 ani personalul medical a declarat decesul.
La fața locului se află direcționată o echipă de cercetare, formată din polițiști rutieri și criminaliști, care desfășoară cercetari în vederea lămuririi circumstanțelor în care s-a produs accidentul, activități ce se efectuează în cadrul dosarului de cercetare penală întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.