Copil de 12 ani, urmărit de poliție pe străzile din Dolj. Furase mașina părinților și a ieșit la plimbare
O urmărire mai puțin obișnuită s-a petrecut marți dimineață, pe șoselele unei localități din județul Dolj. În momentul în care au reușit să oprească mașina, polițiștii au descoperit la volan un copil de 12 ani. Minorul furase mașina părinților și ieșise la plimbare.
De Veronica Micu la 05.10.2022, 19:26Polițiștii din județul Dolj au încercat să oprească, marți, un autoturism în satul Ocolna, comuna Amărăștii de Jos. Pentru că cel de la volan a refuzat să tragă pe dreapta la semnalul polițiștilor, agenții au pornit în urmărirea fugarului pe mai multe străzi din localitate. Au reușit să-l oprească după aproximativ un kilometru. Nu mică le-a fost mirarea atunci când au descoperit că autoturismul era condus de un minor, în vârstă 12 ani, din comuna Amărăștii de Jos.
Dolj: A furat mașina părinților și a plecat la plimbare
Potrivit IPJ Dolj, copilul ar fi furat mașina părinților.
"În dimineața zilei de 04 octombrie a.c., ora 10.10, polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe raza satului Ocolna, din comuna Amărăștii de Jos. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din satul Ocolna, fiind oprit după aproximativ 1 km. La volanul autoturismului a fost legitimat un minor, de 12 ani, din comuna Amărăștii de Jos. Acesta este bănuit că a sustras autoturismul părinților, fără știrea acestora", au transmis polițiștii doljeni.
Agenții doljeni au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.