Copil de 13 ani, la volanul unei maşini furate: o pornise fără cheie. De unde a fugit şi cum a fost prins în Brăila
Un copil de 13 ani care fugise dintr-un centru de plasament a fost prins la volan de un polițist aflat în timpul liber. Băiatul conducea o mașină furată, pe care reuşise să o pornească fără cheie. Poliţiştii din Brăila au explicat cum a fost posibilă întreaga "aventură", care putea avea însă un final tragic.
De Redactia Observator la 23.03.2023, 16:11Un polițist din Brăila, aflat în timpul liber, a observat în noaptea de miercuri spre joi, pe Șoseaua Buzăului din Brăila, un copil la volanul unei mașini. Polițistul a circulat în spatele acestuia, timp în care și-a anunțat colegii aflați în serviciu pentru a interveni cât mai repede. Copilul și-a continuat deplasarea, fiind identificat de polițiști într-o intersecție din oraș. Aceștia au stabilit că este vorba de un minor de 13 ani, care fugise dintr-un centru de plasament. Oamenii legii au stabilit că acesta a căutat și a găsit un autoturism cu portierele deschise pe care l-a pornit fără a avea cheie.
Copilul pornise maşina fără cheie
"Deși colegul nostru Marius se afla în timpul liber, flerul său nu a ținut cont de orele de program! Astfel, o seară de plimbare aparent liniștită a colegului nostru prin oraș, s-a transformat într-o misiune. Mai exact, azi-noapte, la ora 22:20, pe Șoseaua Buzăului din municipiu, Marius, polițist în cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publică, a observat un copil la volanul unui autoturism, motiv pentru care a circulat în spatele acestuia, timp în care și-a anunțat colegii aflați în serviciu pentru a interveni cât mai repede.
În acest timp, copilul și-a continuat deplasarea, fiind identificat de polițiști pe Calea Călărașilor la intersecție cu Bulevardul Dorobanților. Aceștia au stabilit că este vorba de un minor, în vârstă de 13 ani, ce fugise dintr-un centru de plasament. Surpriza colegilor a fost și mai mare atunci când au stabilit faptul că baiatul, dornic de o plimbare, a căutat și a găsit un autoturism cu portierele deschise, iar cu iscusință a reușit să o pornească fără a avea cheie.
Ce a urmat, a fost o plimbare de scurtă durată, care, datorită atenției manifestată de colegul nostru, s-a sfârșit înainte producerea unui eveniment rutier ce se putea transforma într-o tragedie", transmite IPJ Brăila.