Copilul din Găești încuiat în mașină a stat 40 de minute blocat în interior
În plină caniculă, un copil de patru ani a rămas blocat aproape o oră în maşina părinţilor. Mama şi bunicii au plecat la cumpărături şi l-au lăsat singur, într-o căldură insuportabilă.
De Redactia Observator la 21.07.2019, 20:12În plină caniculă, un copil de patru ani a rămas blocat aproape o oră în maşina părinţilor. Mama şi bunicii au plecat la cumpărături şi l-au lăsat singur, într-o căldură insuportabilă. Pentru că au uitat cheile în contact, sistemul de închidere automată s-a blocat, iar băieţelul a fost la un pas de leşin. A fost salvat abia după ce oamenii au spart geamul autoturismului. Intervenţia dramatică a fost filmată.
Mai mulţi oameni înconjoară maşina parcată într-o intersecţie din localitatea Găeşti. Sunt momente de tensiune maximă. În autoturismul încins de soare, este închis un copil de patru ani. Cheile sunt în contact, iar portierele - blocate. De afară, rudele încearcă să-i dea indicaţii băieţelului captiv.
Copilul a stat singur în maşina închisă timp de 40 de minute. Ar fi putut porni motorul doar dintr-o greşeală. Martorii povestesc că mama împreună cu bunicii ar fi plecat la cumpărături, iar sistemul automat de închidere a maşinii s-a blocat. Un poliţist care se afla în zonă a recomandat familiei să spargă geamul ca să-l elibereze pe băiat.
În aerul irespirabil, copilul s-ar fi putut sufoca, avertizează medicii. În Găeşti, termometrele au indicat chiar şi 32 de grade Celsius, la umbră. Într-un spaţiu închis, temperatura creşte alarmant.
VALERIA HERDEA, medic de familie: Este de reţinut faptul că la temperaturi foarte mari, copiii se deshidratează foarte repede, corpul lor este format din peste 70 % apă. Un copil sănătos poate să reziste 30 de minute, trei sferturi de oră la temperaturi foarte mari.
Bunicul a fost amendat pentru parcare interzisă. Filmarea a scandalizat mii de oameni pe Internet, care cer şi o anchetă a celor de la Direcţia pentru Protecţia Copilului.
În România, astfel de cazuri sunt tot mai dese. Anul trecut, în Mamaia, doi părinţi au plecat la plajă şi şi-au lăsat fetiţa blocată în maşină.
Pentru astfel de gesturi, părinţii neglijenţi riscă să fie decăzuţi din drepturi.