Un copil din Botoşani a murit înecat la pescuit. Bucurându-se că a prins un peşte, a alunecat şi a căzut în apă
Un copil din Botoşani a murit înecat în condiţii inexplicabile, după ce a prins un peşte, s-a dezechilibrat şi a alunecat în apă. Cazul este cu atât mai bizar, pentru că minorul era însoţit de un adult.
De Redactia Observator la 27.05.2018, 16:14Un copil din Botoşani a murit înecat în condiţii inexplicabile, după ce a prins un peşte, s-a dezechilibrat şi a alunecat în apă.
Cazul este cu atât mai bizar, pentru că minorul era însoţit de un adult.
Băiatul în vârstă de 14 plecase la pescuit cu un bărbat în vârstă de 60 de ani. Şi-au întins sculele pe malul iazului şi au aşteptat. La un moment dat, minorul a prins un peşte, l-a scos la mal şi s-a bucurat că l-a prins.
Într-un moment de neatenţie, a alunecat în apă şi s-a dus în adâncuri. Este încă neclar de ce bărbatul care era cu el nu a încercat să-l salveze imediat sau să intre în apă după el mai repede. Este posibil ca minorul să se fi lovit în cădere şi să-şi fi pierdut conştienţa în apă.
Au fost chemaţi medicii SMURD, care au intervenit pentru resuscitare, însă n-au mai putut face nimic pentru băiat.