Antena LIVE

Curs valutar

Dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea copilului din Piteşti (Video)

Clinica stomatologică din Pitești, unde un copil a intrat în comă şi apoi a murit la spital a fost închisă, Direcția de Sănătate Publică Argeș suspendând activitatea. Poliţiştii precizează că s-a schimbat încadrarea în dosar, efectuându-se cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

De la 12.02.2020, 23:50
WhatsApp
Cabinetul dentar pentru copii din Piteşti a fost închis Foto Profi Media

Clinica stomatologică din Pitești, unde un copil a intrat în comă şi apoi a murit la spital a fost închisă, Direcția de Sănătate Publică Argeș suspendând activitatea.

Poliţiştii precizează că s-a schimbat încadrarea în dosar, efectuându-se cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Poliţiştii au adunat probe din cabinetul medical

"Urmare a nefericitului deznodământ medical, în cauză urmează să se desfăşoare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Totodată, încă de la primele momente, poliţiştii au luat măsuri de conservare a urmelor de probă, a tuturor mijloacelor de probă, atât biologice cât şi substanţe şi instrumentar medical, iar în prezent se aşteaptă concluziile de natură tehnică, primite de la Direcţia de Sănătate Publică. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti", precizează poliţiştii.

DSP informează că substanţele folosite pentru anestezie erau achiziţionate legal, dar folosite ilegal.

"Având în vedere riscul major care s-a generat, copilul a murit, am decis suspendarea activităţii clinicii Teddy Care, începând de acum. Clinica are două departamente. Clinica stomatologică pentru copii, care se numeşte Teddy Care, şi cea pentru adulţi, care nu a generat niciun risc. Până la remedierea ilegalităţilor, rezilierea contractului cu medicul anestezist, schimbarea certificatului de înregistrare la Colegiul Medicilor. Această procedură de anestezie este efectuată mai ales după-amiaza, când medicii anestezişti care lucrează în alte unităţi vin şi fac această activitate conform contractelor de prestări servicii. Nu ştiam că se fac anestezii generale şi nici nu avem cum să verificăm. Copilul era înregistrat cu tratament stomatologic, dar procedura de analgo sedare nu este înregistrată. Nu am găsit nici la alţi copii aceste proceduri înregistrate. Au autorizaţie pentru utilizare de substanţe sedative şi psihotrope, poate că la anesteziile locale se folosesc şi astfel de substanţe. Substanţele le au achiziţionate legal", a declarat Aura Copciag.

Cristian Ionescu
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024