Antena LIVE

Curs valutar

Copilă de 13 ani, moarte suspectă în Dâmbovița. Fata a fost găsită inconștientă în baie, iar medicii nu au mai putut să o salveze

Poliţiştii din Dâmboviţa au deschis o anchetă, după ce o fată de 13 ani din Șelaru a fost găsită inconştientă în baie, ulterior fiind declarat decesul. Oamenii legii fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

De la 06.10.2023, 11:12
WhatsApp
Copilă de 13 ani, moarte suspectă în Dâmbovița. Fata s-a prăbușit în baie, iar medicii nu au mai putut să o salveze Observator / arhiva

O fată de 13 ani a murit joi seara, după ce, anterior, a fost găsită inconștientă în baie. La o primă examinare, aceasta nu prezenta urme vizibile de violență. 

"La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 22:46, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de un bărbat de 52 de ani, cu privire la faptul că fiica acestuia este inconștientă. Din primele verificări, minora de 13 ani, din Șelaru, ar fi fost găsită inconștientă în baia locuinței. Acesteia i-au fost acordate îngrijiri medicale, însă, din nefericire, a fost constatat decesul minorei", anunță IPJ Dâmbovița, care precizează că, la o primă examinare, aceasta nu prezenta urme vizibile de violență.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările tragediei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fata moarta tragedie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024