Copilaş de 8 ani, lovit de propriul tată. Individul din Constanţa a fost reţinut
Un bărbat de 41 de ani a fost reţinut joi, pentru violenţă în familie, după ce l-a agresat fizic, cu un obiect contondent, pe fiul său în vârstă de 8 ani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
De Redactia Observator la 23.01.2025, 11:46Conform sursei citate, la data de 23 ianuarie, lucrători ai Poliţiei Municipiului Medgidia - Secţia 1 Poliţie Rurală Băneasa au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani. Acesta este bănuit de săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
"La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 20,00, acesta l-ar fi agresat fizic, cu un obiect contondent, pe fiul său, de 8 ani. Minorul a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Ordin de protecţie provizoriu, emis pe numele agresorului
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului a reieşit risc iminent, împotriva agresorului fiind emis ordin de protecţie provizoriu.
Bărbatul urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală. Poliţiştii au sesizat în acest caz specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa.