Corina Crețu, printre românii din mijlocul atacului de la Strasbourg: "Suntem blocați. Nimeni nu iese, nimeni nu intră"
Comisarul european Corina Crețu se află la Strasbourg, oraşul francez unde un atacator a deschis focul asupra oamenilor în centrul orașului.
De Redactia Observator la 11.12.2018, 23:31Comisarul european Corina Crețu se află la Strasbourg, oraşul francez unde un atacator a deschis focul asupra oamenilor în centrul orașului.
Corina Crețu este printre românii care sunt martorii din mijlocul atacului de la Strasbourg.
”Suntem blocați într-un hotel, din păcate nu este hotelul în care stau. Nu am apucat să ne așezăm la masă, ne-au evacuat în niște camere din spatele hotelului. Sunt și cu comisarul pentru Agricultură, suntem bine și am înțeles că în oraș există interdicții, nimeni nu iese, nimeni nu intră. Am vorbit și cu șoferii Comisiei, m-au rugat să aștept aici” a declarat Comisarul european, în direct, la Antena 3.
Ultimul bilanț de la atacul din Strasbourg anunță doi morți și 11 răniți.
Autorul atacului ar fi fost identificat, el fiind considerat o amenințare la adresa siguranței statului, deoarece era pe lista celor radicalizați.