Cazul 30 de coronavirus în România, o femeie din Bucureşti infectată de ofiţerul MAI
În această dimineaţă, România a confirmat nou caz de coronavirus, al 30-lea la nivel naţional. Este vorba despre o femeie de 43 de ani, contact al ofiţerului MAI internat în Spitalul Gerota.
De Veronica Micu la 11.03.2020, 09:28- A fost confirmat un nou caz de coronavirus în România.
- Femeia infectată este medic la spitalul Gerota.
În această dimineaţă, România a confirmat nou caz de coronavirus, al 30-lea la nivel naţional. Este vorba despre o femeie de 43 de ani, contact al ofiţerului MAI internat în Spitalul Gerota.
Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în România a ajuns la 30. Miercuri de dimineaţă autorităţile au confirmat că o femeie de 43 de ani, contact al ofiţerului MAI venit din Israel şi care nu a declarat unde călătorise, este şi ea purtătoare a virusului.
Femeia este medic la spitalul Gerota, acolo unde ofiţerul MAI s-a internat, simţindu-se rău, dar fără să spună că venise dintr-o zonă cu coronavirus.
Numărul celor care au luat contact cu bărbatul de 60 de ani şi care au fost confirmaţi cu coronavirus a ajuns la 5. Fiul lui, nora, nepoţelul de 3 ani şi o colegă de birou sunt persoanele pozitive la coronavirus şi care au avut contact cu ofiţerul.
”Un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus a fost înregistrat în această dimineaţă, al 30- lea caz la nivel naţional. Este vorba despre o femeie, 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Gerota”, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.
Aceasta este a cincea persoană infectată cu coronavirus ca urmare a contactului cu bărbatul de 60 de ani, fost ofiţer MAI, care nu a declarat că a fost plecat în Israel, iniţial el fiind internat cu un alt diagnostic la Spitalul ”Dimitrie Gerota”.
Odată cu agravarea stării de sănătate, bărbatul a fost testat pentru coronavirus, rezultatul fiind pozitiv. Ca urmare a acesti situaţii, la Spitalul ”Dimitrie Gerota” a fost declanşată o anchetă epidemiologică.
În urma contactului cu bărbatul, marţi au fost diagnosticaţi cu COVID - 19 fiul său, nora sa, care este însărcinată, şi nepotul de 3 ani. De asemenea, o altă femeie a fost şi ea diagnosticată. Cazul de miercuri este cel de-al cincilea în rândul celor care au intrat în contact cu bărbatul de 60 de ani.
Bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 30 de persoane, 13 fiind în Bucureşti.